Autentificare

Statistici

Cine este online

Avem 2 vizitatori online

Parteneri Media

obiectiv
 

Prima Pagina
Bine v-am regasit! Imprimare
Scris de EU divers   
joi, 01 septembrie 2011
      După un an plin, după o « Săptămână a Filmului Interetnic » solicitantă, EUdivers a intrat în vacanţă.
     O parte din voluntarii noştrii au evadat cu catamaranul spre ţărmurile  estice ale ţării, acolo unde Dunărea se întâlneşte cu marea, unde Sulina i-a adăpostit şi le-a oferit câteva zile de neuitat.
     Un membru al asociaţiei a fost la Gura Portiţei unde a participat la cea de a treia ediţie a Laboratorului de Educaţie Nonformală, organizat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei ?i Formării Profesionale şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, laborator ce a strâns laolaltă persoane resursă şi participanţi pentru experimentarea metodelor participative ce ţin de învăţarea în context nonformal.
     Câţiva dintre noi s-au odihnit alături de familie ori prieteni…

     După o vacanţă binemeritată, ne-am întors puşi pe treabă!
     Pe 31 august am lansat cea de-a patra ediţie a Ghidului Diversităţii Etnice, pe 3 septembrie participăm la Târgul proiectelor de investiţii dedicate Dezvoltării Durabile în Delta Dunării (pe Faleza Municipiului Tulcea, în dreptul ARBDD) în cadrul proiectului  Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle Row-mania 2011 şi în paralel vă pregătim un proiect interesant, despre care vă vom informa în curând.
     Bine v-am regăsit! Ne aşteaptă o toamnă plină de evenimente!
 
 
 
 
< Precedent   Urmator >
Image galerie foto Forum