CINE SUNTEM?

         Diversitatea multiculturala si cea a resurselor existente la nivelul municipiului Tulcea a determinat un grup de tineri entuziaşti sa formeze la începutul anului 2006 o echipa oficiala de lucru sub denumirea de Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (Centrul Eu divers).
         Centrul EU divers a devenit un partener activ in dezvoltarea oraşului, in promovarea specificului zonei, atât din punct de vedere cultural dar si natural, declarându-se alături organizaţiile non guvernamentale deja existente, cat si de instituţiile publice din oraşul Tulcea.
    Ideea organizării noastre, născuta din diversitatea apartenenţei etnice, cat si a pregătirii profesionale a membrilor fondatori, face ca asociaţia sa aibă din start o carte de vizita impecabila: unitate doar in diversitate!
          Centrul EU divers priveşte istoria, cultura, tradiţia, dar si  specificul natural al acestei zone doar in complexitatea diversităţii ei.
    Suntem centrul in care ideile se materializează in proiecte, iar munca in echipa e o demonstraţie a succesului!
 Pentru realizarea scopului declarat, Centrul îşi propune realizarea următoarelor activităţi:
 
           Dezvoltarea de programe cu referire la tineri, minorităţi, mediu înconjurător, drepturile omului, cercetare ştiinţifică şi documentare.
 Organizarea de cursuri de pregătire, seminarii, conferinţe, dezbateri publice, manifestaţii publice şi alte activităţi de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii.          
 Realizarea şi editarea de cărţi, publicaţii periodice, pliante, afişe, broşuri, programe informatice şi alte materiale informative.
           Acordarea de consultanta si consiliere persoanelor interesate, în  domeniile respectării drepturilor omului,drepturilor minorităţilor, dezvoltării comunitare, protejării mediului înconjurător precum şi în alte domenii de interes general ce privesc viata publica.
 Sprijinirea tinerilor cu nevoi speciale(handicap), atât financiara cat si cu specialişti pentru a-i reintegra in societate.
           Dezvoltarea de programe proprii si in regim de parteneriat cu alte organisme neguvernamentale, autorităţi publice internationale, nationale, judetene si locale, institutii, societati comerciale si altele, in vederea indeplinirii scopurilor si obiectivelor asociatiei.
 Alte activităţi prevăzute de lege, potrivit scopului Asociatiei.

         Specialiştii Centrului EU divers sunt acele persoane care nu lansează idei, ci acei voluntari ce pun in aplicare cele mai bune strategii de dezvoltare a oraşului Tulcea .
         Ne documentam, cercetam, dezvoltam programe, lansam campanii, organizam cursuri, seminarii, conferinţe, dezbateri publice. Intram in scoli, pentru a lansa proiecte europene, stabilim contacte cu diverse companii private in sensul atragerii de fonduri pentru organizarea celor mai multe din activităţile noastre, iniţiem parteneriate cu principalele instituţii publice locale.
         Centrul EU divers revitalizează tradiţia de ieri, cu mijloacele de multiplicare a informaţiei de azi.

                                
Echipa Centrului EU divers
va propune un parteneriat pentru viitor.