TINEretea Tulcea in actiune- editia a II-a
Scris de EU divers   
miercuri, 01 august 2018

  În perioada 1-30 august 2018, Asociaţia Centrul European petru Diversitate (Centrul EUdivers) implementează proiectul „TINEreţea Tulcea în acţiune” ediţia a II-a, cu sprijinul financiar al Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea .  Finanţarea a fost acordată în urma participării Centrului la concursul local de proiecte organizat de DJST, care, potrivit contractului va asigura o cofinanţare de  6251 lei din valoarea totală de 7024 lei a proiectului, diferenţa de 773 lei fiind suportată de Centrul EU divers.

Partener al proiectului este Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea iar grupul ţintă este format din 30 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani din oraşele Tulcea şi Sulina.

Scopul proiectului îl constituie stimularea implicării tinerilor în viaţa comunităţii prin dobândirea de competenţe specifice educaţiei non-formale.

Obiectivul general îl constituie creşterea gradului de implicare al tinerilor în viaţa comunităţii prin însuşirea unor metode de promovare adaptate vârstei lor şi identificarea celor mai valoroase aspect istorice şi culturale ale comunităţii de provenienţă.

Obiectivele specific ale proiectului sunt:

O.S.1- dezvoltarea de competenţe în utilizarea metodei treasure hunt (vânătoare de comori) ca instrument de promovare a comunităţii pentru 15 tineri din municipiul Tulcea şi 15 tineri din oraşul Sulina.

O.S .2 – menţinerea activă a secţiunii tulcene a TINEreţea  - rețeaua de formatori constituită de Ministerul Tineretului și Sportului în anul 2016, prin utilizarea lucrătorilor de tineret din reţea pentru formarea gratuită  a 15 tineri din municipiul Tulcea şi 15 tineri din oraşul Sulina

  
 
 
Active Image